Praznicul Adormirii Maicii Domnului este, în tradiția ortodoxă, o sărbătoare a trecerii la viața veșnică, o bucurie a învierii, nu o zi de doliu. Biserica a rânduit ca la Sfânta Liturghie din această zi să fie citită o Evanghelie care, la prima vedere, pare a fi despre cu totul altceva: vizita Mântuitorului în casa Martei și a Mariei. De ce oare această Evanghelie, care nu o menționează direct pe Maica Domnului, este citită la praznicul ei? Taina se dezvăluie atunci când înțelegem că acest text nu este doar despre două surori, ci despre cele două căi fundamentale ale vieții creștine și despre alegerea supremă pe care a făcut-o Preasfânta Fecioară Maria.
Marta și Maria: o alegere între slujire și ascultare
În Evanghelia de la Luca (10:38-42), suntem introduși în casa din Betania, unde Iisus este primit cu ospitalitate. Marta, stăpâna casei, este copleșită de grija pregătirilor. Ea este imaginea slujirii active, a omului care își dedică energia pentru a împlini nevoile practice ale celor din jur. Pe de altă parte, Maria, sora ei, șade la picioarele Mântuitorului, ascultând cuvintele Sale. Maria reprezintă partea contemplativă, așezarea în tihnă și ascultarea adâncă a Cuvântului lui Dumnezeu, care este izvorul oricărei fapte bune.
Atunci când Marta, frustrată de efortul solitar, îi cere Domnului să-i ceară Mariei să o ajute, răspunsul lui Iisus surprinde: „Marto, Marto, te silești și te îngrijești de multe; dar un singur lucru trebuiește. Maria însă și-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea.” Mântuitorul nu desconsideră slujirea Martei. Dimpotrivă, El subliniază că fundamentul oricărei slujiri este o legătură duhovnicească profundă cu El. Fără a fi hrănit de Cuvântul lui Dumnezeu, activismul se poate transforma într-o povară, o grijă sterilă, lipsită de sensul profund al comuniunii cu Hristos. „Partea cea bună” nu este o pasivitate, ci o așezare interioară care dă sens și valoare tuturor acțiunilor exterioare.
Maica Domnului: o viață de „partea cea bună”
Această Evanghelie, așezată la temelia praznicului, ne descoperă esența vieții Maicii Domnului. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este, prin excelență, cea care și-a ales „partea cea bună”. Viața ei a fost o continuă ascultare și o permanentă așezare la picioarele Fiului Său. Încă de la Bunavestire, răspunsul ei, „Fie mie după cuvântul tău”, a fost un act de ascultare desăvârșită și de supunere totală față de voia divină.
Ea a ascultat cuvântul lui Dumnezeu nu doar cu urechea, ci cu întreaga sa ființă, purtându-L în pântece, apoi în brațe și, mai presus de toate, în inima ei. Toată viața ei, de la momentul zămislirii și până la Adormire, a fost un ecou al acestei ascultări. Ea nu a încetat niciodată să fie la picioarele lui Hristos, chiar și atunci când se afla sub cruce, primind acolo, prin durere și jertfă, o altă poruncă de la Fiul Său.
Fericirea adevărată și mărturia Sfinților Părinți
A doua parte a Evangheliei face o legătură explicită cu Maica Domnului și, în același timp, ne arată o altă taină a vieții creștine. O femeie din mulțime o binecuvântează pe Născătoarea de Dumnezeu, exclamând: „fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt.” Este o laudă naturală, plină de evlavie. Dar Hristos, depășind legăturile trupești, ne arată că fericirea ei este mult mai înaltă. „aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el.”
Acest răspuns nu minimalizează rolul ei de mamă, ci îl înalță la un nivel duhovnicesc suprem. Maica Domnului este „fericită” nu doar pentru că L-a născut pe Dumnezeu, ci pentru că, înainte de toate, a fost o ascultătoare desăvârșită a Cuvântului. Ea a păstrat în inima ei tot ce a spus și a făcut Fiul său. Această legătură interioară, această așezare duhovnicească, este ceea ce o face modelul suprem al vieții creștine.
Sfântul Maxim Mărturisitorul ne arată cum Maica Domnului este modelul desăvârșit al ascultării: „Maica Domnului, deși avea pântecele ei ne-așezat pe Hristos, cu adevărat mai mult l-a avut în inima ei. Căci El Însuși a răspuns: fericiți cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el, aceasta a făcut-o [Maica Domnului] cu adevărat mai mult decât toți.” ¹
La rândul său, Sfântul Grigorie Palama subliniază caracterul dumnezeiesc al Adormirii Maicii Domnului, ca o consecință a unei vieți trăite în ascultare și sfințenie: „Și dacă moartea a fost biruită prin moartea ta, cum nu a fost biruită și prin adormirea ta, Maică a Vieții? Și cum ar fi putut moartea s-o ia pe tine, cea care ai primit în tine Viața, tu care ai avut o viață neîntreruptă și ai fost biruitoarea morții încă de când ai purtat în tine pe Hristos?” ²
Un îndemn la acțiune duhovnicească
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului nu este doar un eveniment istoric, ci un îndemn pentru viața noastră. Această zi ne cheamă să reflectăm la prioritățile noastre. Ne îndeamnă să ne așezăm și noi la picioarele lui Hristos, să ne alegem „partea cea bună”, care nu ni se va lua. Să cultivăm în inima noastră tăcerea rugăciunii și ascultarea Cuvântului Său, pentru ca, la fel ca Maica Domnului, să-L purtăm pe Hristos nu doar în gânduri sau în faptele exterioare, ci în întreaga noastră ființă.
Praznicul Adormirii este un prilej de bucurie și de speranță, pentru că Maica Domnului, mutându-se la Viață, nu ne-a părăsit, ci a devenit pentru noi un și mai mare mijlocitor și rugător către Fiul Său. Să-i urmăm exemplul, să ne așezăm în fața Domnului cu inima deschisă și să lăsăm ca Cuvântul Său să ne transforme, pentru a moșteni, alături de ea, Împărăția cea cerească.
Note
¹ Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, PG 91, 1076 B.
² Sfântul Grigorie Palama, Omilia a VIII-a la Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.