Evanghelia citită în Duminica a 26-a după Rusalii ne aduce în fața unei oglinzi implacabile. În lumea noastră modernă, obsedată de acumulare, securitate financiară și planuri pe termen lung, cuvintele Mântuitorului răsună cu o actualitate șocantă. Pilda Bogatul Căruia I-a Rodit Țarina (Luca 12, 16-21) nu este doar o poveste despre un om lacom din vechime; este diagnosticul pus de Hristos mentalității care pune nădejdea în „hambare” și care uită că viața însăși nu ne aparține.
Misiunea acestei Evanghelii este una radicală: ea ne obligă să redefinim conceptul de avere și să ne întrebăm: Unde ne depozităm noi, cu adevărat, sufletul?
1. Contextul Pildei: Rădăcina Amăgirii – Lăcomia
Pilda nu apare din senin. Ea este răspunsul direct al Mântuitorului la cererea unui om din mulțime: „Învățătorule, zi fratelui meu să-și împartă cu mine moștenirea” (Luca 12, 13). Hristos refuză să intre în disputa lor legală, dar merge direct la rădăcina problemei: lăcomia.
„Vedeți și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața omului nu stă în prisosul avuției sale.” (Luca 12, 15)
Într-o singură frază, Mântuitorul spulberă iluzia fundamentală a societății noastre, aceea că fericirea este direct proporțională cu cantitatea de bunuri posedate. Omul care se simte în siguranță doar când are un „prisos” este deja sclavul propriei sale avuții.
2. Drama Interioară a Bogatului: Robia Pronumelor Personale
Iisus începe pilda: „Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina.” Observăm că Dumnezeu nu-l pedepsește pe om pentru că este bogat sau pentru că a muncit, ci pentru felul în care gestionează bogăția și, mai ales, pentru felul în care gândește.
2.1. Monologul Autist: Capcana lui „Eu” și „Al Meu”
Analizați limbajul bogatului în monologul său interior: „Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu…”
În doar câteva rânduri, bogatul folosește pronumele și adjectivele posesive de 12 ori, iar pe Dumnezeu sau pe aproapele nu-i menționează niciodată.
Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază: „El vorbește cu sine însuși, dar în tot acest discurs nu spune nici un cuvânt bun, nici un gând de mulțumire față de Dăruitor. Mintea lui se învârte în jurul hambarelor și a roadelor, neputând să iasă din cercul strâmt al sinelui.”¹
Aceasta este esența păcatului său: izolarea auto-suficientă. El primește darul de la Dumnezeu (belșugul țarinei) și îl transformă instantaneu în instrument de separare de Dumnezeu și de oameni. Nu se întreabă: Cui voi da?, ci doar: Unde voi strânge?
2.2. Tirania Hambarelor: Mântuirea Materială
Bogatul își confundă sufletul cu stomacul și siguranța financiară. El îi spune sufletului: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te.”
Pentru el, mântuirea înseamnă asigurare materială. El a transformat hambarele în idolul său, crezând că durata vieții și fericirea sunt garantate de mărimea stocurilor sale. Aceasta este o redefinire păgână a vieții: existența sa se rezumă la consum și lene.
3. Sentința Divină: „Nebune!”
Când omul ajunge la apogeul planificării sale egotiste, intervine o voce din cer, care răstoarnă întreaga construcție logică a bogatului: „Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”
Acesta nu este un blestem, ci un verdict al nebuniei metafizice. De ce este numit Nebun?
3.1. Nebunia Planurilor fără Eternitate
Bogatului i s-a acordat cel mai scurt termen de valabilitate: „În această noapte”. Nebunia lui constă în faptul că a planificat ani fără să aibă garanția zilei de mâine. El a ignorat singura certitudine a vieții: moartea.
Sfântul Vasile cel Mare ne avertizează asupra acestei amăgiri: „Oricine trăiește așa cum dacă ar muri mâine, nu poate fi numit nebun, ci înțelept. Dar cel care își face planuri pentru un secol, deși nu stăpânește nici clipa prezentă, este cu adevărat nebun.”²
Planificarea omenească este o virtute, dar numai dacă este subordonată voinței duhovnicești de a fi pregătit în orice moment pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
3.2. Futilitatea Acumulării la Ora Morții
Întrebarea tăioasă a lui Dumnezeu: „Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” anulează întreaga lui viață. Moartea nu doar că-i oprește planurile, dar îi confiscă proprietatea. Bogatul nu a fost proprietarul roadelor, ci doar administratorul lor pentru o scurtă perioadă. El a eșuat în a folosi mijloacele lumești pentru scopuri cerești.
4. Tâlcuirea Duhovnicească: Îmbogățirea în Dumnezeu
Pilda se încheie cu sentința: „Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.”
A te îmbogăți în Dumnezeu înseamnă a investi în cele nepieritoare, a transforma bunurile materiale efemere în comori veșnice.
4.1. Adevăratele Hambare Duhovnicești
Care sunt hambarele pe care Hristos ne învață să le zidim?
- Milostenia și Faptele Bune: Orice bun dat săracului, bolnavului sau flămândului este o investiție în Cer. Hambarele noastre duhovnicești sunt pântecele celor flămânzi și hainele celor goi.
- Smerenia și Iubirea: A strânge bunătăți spirituale (răbdare, iertare, blândețe) este adevărata rezervă care ne va susține la ceasul judecății.
Sfântul Clement al Alexandriei ne învață: „Dacă vrei să-ți păstrezi avuțiile în siguranță, trimite-le în Cer, de unde tâlharii nu fură, nici molia nu le strică. Căci acele bunuri devin necorporale, iar cele pământești se risipesc.”³
4.2. Odihna Duhovnicească: Mâncarea și Băutura Vieții
Când bogatul își spune „odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te”, el descrie o fericire bazată pe simțuri. Perspectiva duhovnicească schimbă total această viziune:
- Adevărata Odihnă: Nu este lenea, ci pacea sufletului dată de conștiința curată și de comuniunea cu Dumnezeu (pacea harului).
- Adevărata Mâncare și Băutură: Sunt Trupul și Sângele Mântuitorului în Sfânta Euharistie și Cuvântul lui Dumnezeu. „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis.” (Ioan 4:34).
Astfel, cel ce se îmbogățește în Dumnezeu își poate permite să se odihnească duhovnicește, nu pentru că are hambare pline, ci pentru că încrederea lui este în Hristos, iar sufletul său nu este legat de nimic lumesc.
Concluzie: A Fi Înțelept, Nu Nebun
Pilda din Duminica a 26-a după Rusalii nu este o condamnare a bogăției, ci o condamnare a închinării la bogăție. Hristos nu ne cere să ne lepădăm de bunurile noastre pentru a deveni săraci, ci să le folosim ca mijloace de sfințire, transformându-le din hambare care ne leagă de pământ în poduri care ne unesc cu Cerul.
Fiecare dintre noi are o țarină care rodește: timp, talente, sănătate, bani, funcții. Întrebarea crucială nu este cât am strâns, ci cum am folosit darul lui Dumnezeu.
Să ne rugăm ca Domnul să ne scoată din monologul egocentric al lui „eu” și „al meu” și să ne îndrepte inima spre adevărata înțelepciune. Să fim mereu pregătiți, ca nu cumva, în orice noapte, cerându-ni-se sufletul, să se constate că hambarele noastre sunt pline, dar că sufletul nostru este golit de Dumnezeu.
Îndemn: Să începem de astăzi să ne zidim noile hambare – cele ale milosteniei, rugăciunii și iertării – căci numai acestea ne vor urma în Împărăția cea veșnică.
Note de Subsol
¹ Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia de la Luca, Homilia XL.
² Sfântul Vasile cel Mare, Omilia de Avertizare în fața Lăcomiei, Patrologia Graecae 31, 269C.
³ Sfântul Clement al Alexandriei, Cine este omul bogat care va fi mântuit?, Cap. XXIX.