Când rostim numele Sfântul Atanasie cel Mare (c. 296-373), primul gând care ne vine în minte este cel al unui titan teologic, un apărător neînfricat al Ortodoxiei în fața ereziei ariene. Supranumit „stâlpul Ortodoxiei”, el și-a dedicat întreaga viață combaterii învățăturii care nega dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu. Însă, dincolo de aceste lupte doctrinare, gândirea sa profundă are o relevanță surprinzătoare pentru viața cotidiană a fiecărui creștin, în special pentru familia creștină și pentru educația ortodoxă. Pentru Atanasie cel Mare, apărarea dreptei credințe nu era un exercițiu academic, ci o condiție fundamentală pentru ca omul să-și poată împlini destinul său suprem: îndumnezeirea. Și tocmai în familie, în acest laborator al vieții duhovnicești, începe pregătirea pentru această măreață misiune.
Familia: O Icoană a Sfintei Treimi și a Dreptului Credinței
Lupta Sfântului Atanasie împotriva arianismului se concentra pe afirmarea co-eternității și a co-egalității Sfintei Treimi. El a apărat cu toată ființa sa credința că Fiul este „de o ființă cu Tatăl” (homoousios). Această învățătură teologică, aparent abstractă, are un impact direct asupra felului în care înțelegem familia. Familia creștină, formată din soț, soție și copii, poate fi văzută ca o icoană imperfectă, dar revelatoare, a Sfintei Treimi. Iubirea, egalitatea în demnitate și unirea, fără a se amesteca, dintre membrii familiei reflectă, la un nivel micro, unitatea divină.
În acest context, rolul părinților, ca primii dascăli ai credinței, este de a transmite nu doar povestiri biblice, ci însăși esența acestei credințe: că Dumnezeu este Treime, iubire și unitate. A-i feri pe copii de erezii, fie ele teologice sau morale, înseamnă a le asigura un fundament solid pe care își pot clădi viața duhovnicească. Sfântul Atanasie ne învață că o credință corectă, primită încă din copilărie, este o busolă infailibilă în drumul vieții.
Educația Ortodoxă: Pregătirea pentru Îndumnezeire
Ideea centrală a teologiei Sfântului Atanasie, care leagă strâns creația, întruparea și mântuirea, este conceptul de îndumnezeire (theosis). El a afirmat într-un mod memorabil că „Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să poată deveni dumnezeu.”¹ Această frază, sintetică și profundă, ne arată scopul ultim al existenței umane. Aici se găsește și cheia pentru înțelegerea corectă a educației creștine.
Pentru Atanasie cel Mare, educația ortodoxă nu se reduce la o simplă moralitate sau la un set de reguli de comportament. Scopul ei este mult mai înalt: de a-l pregăti pe om pentru comuniunea cu Dumnezeu, de a-l ajuta să restabilească chipul divin din el, de a-l călăuzi pe calea sfințeniei. Acest proces începe în familie, unde copilul, prin rugăciune, prin faptele bune ale părinților și prin participarea la Tainele Bisericii, este introdus în această realitate a îndumnezeirii. Părinții devin astfel nu doar formatori, ci îndrumători pe calea mântuirii.
Rolul Părinților: Apărători ai Credinței și Pildă de Virtute
Din perspectiva Sfântului Atanasie cel Mare, părinții sunt, în microcosmosul familiei, niște „apărători ai Ortodoxiei”. Datoria lor este de a veghea cu atenție asupra sufletelor copiilor, ferindu-i de orice influență care ar putea distorsiona adevărurile creștine. Așa cum Atanasie a luptat neobosit împotriva arienilor, tot așa părinții de astăzi sunt chemați să lupte, nu cu sabia, ci cu pilda vieții și cu cuvântul, împotriva mentalităților lumești care atentează la puritatea credinței.
Părinții sunt datori să le transmită copiilor nu doar cunoștințe, ci mai ales virtuți. A-i învăța răbdarea, blândețea, smerenia și iubirea aproapelui este la fel de important ca a le oferi educație formală. O familie în care domnesc pacea și iubirea este cel mai bun mediu pentru a cultiva aceste virtuți. Sfântul Atanasie a subliniat că „cel mai bun dascăl este exemplul,” iar viața sa, petrecută în exil și în suferință pentru credință, este cel mai bun exemplu al unei vieți trăite pentru Dumnezeu. Părinții pot fi, la rândul lor, mici Atanasii pentru familiile lor, apărând dreapta credință prin fiecare faptă, prin fiecare cuvânt.
Concluzie: O Viziune Vie pentru Familia de Azi
Gândirea Sfântului Atanasie cel Mare despre familie și educație este o sursă inepuizabilă de înțelepciune. El ne învață că o familie creștină autentică nu este o simplă alăturare de indivizi, ci o comunitate duhovnicească cu un scop teologic precis: îndumnezeirea membrilor săi. Părinții sunt chemați să fie nu doar protectori și susținători, ci și păstori, apărători ai credinței și modele de virtute.
În fața numeroaselor provocări ale secolului XXI, viziunea Sfântului Atanasie cel Mare ne oferă un îndemn clar: să ne redobândim rolul de părinți creștini responsabili, să fim vigilenți în apărarea dreptei credințe și să investim în educația duhovnicească a copiilor noștri mai mult decât în orice altceva. Să facem din casele noastre niște mici cetăți ale Ortodoxiei, în care credința, iubirea și slujirea să se împletească, pregătind astfel tinerele suflete pentru a-L întâlni pe Hristos și a se face „dumnezei după har”.
¹ Sfântul Atanasie cel Mare, Despre Întruparea Cuvântului, 54, 3, în Părinți și scriitori bisericești, vol. 16, p. 119.