Fiecare an calendaristic ne poartă, discret și ritmic, spre o zi de o melancolie profundă, dar și de o speranță neclintită: Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Cunoscută în popor și sub denumirea de Lăsatul Secului de Brânză, această zi nu reprezintă doar un prag alimentar, ci o frontieră duhovnicească. Este momentul în care ne oprim la porțile închise ale Edenului pentru a înțelege de ce am plecat și, mai ales, cum ne putem întoarce.
În această duminică, Biserica ne pune în față oglinda primei căderi, nu pentru a ne copleși cu vinovăție, ci pentru a ne oferi „harta” recuperării demnității noastre pierdute. Evanghelia de la Matei (6, 14-21) citită astăzi este, în esență, codul de conduită al celui care dorește să pășească pe calea mântuirii.
Iertarea: Cheia care descuie Porțile Raiului
Articolul central al vieții creștine, așa cum reiese din primele versete ale textului evanghelic, este iertarea. „Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc”.
Raiul nu a fost pierdut doar din cauza unei simple gustări dintr-un pom, ci din cauza ruperii comuniunii și a refuzului asumării. Când Adam a fost întrebat despre fapta sa, el a dat vina pe Eva, iar Eva pe șarpe. Niciunul nu a rostit „iartă-mă”. Astfel, exilul lui Adam este, de fapt, autoisolarea omului care nu mai poate iubi și nu mai poate cere iertare.
Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază importanța capitală a acestui act:
„Nimic nu ne face atât de asemănători cu Dumnezeu ca faptul de a fi gata să iertăm pe cei răi și pe cei care ne fac nedreptate” [1].
Dacă vrem să intrăm în Postul Mare, trebuie să lăsăm în urmă balastul resentimentelor. Fără iertare, postul devine o simplă dietă, iar rugăciunea un exercițiu retoric gol.
Postul ca „Nepsis” și Bucurie Interioară
Un alt aspect esențial este atitudinea în timpul nevoinței. Mântuitorul ne avertizează: „Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii”. Termenul grecesc pentru „fățarnici” este ὑποκριταί (hypokritai), care însemna inițial „actori” sau „interpreți de roluri”.
Domnul ne cere să nu jucăm un rol duhovnicesc în fața lumii. Postul nu este o demonstrație de forță a voinței, ci o stare de trezvie, de νήψις (nepsis) — o curățire a minții și a inimii de gândurile parazite.
Sfântul Vasile cel Mare ne învață despre adevărata natură a postului:
„Nu mărgini folosul postului numai la abținerea de la mâncare; căci adevăratul post înseamnă depărtarea de păcate. Să nu mănânci carne de vită, dar să mănânci carnea fratelui tău prin clevetire!” [2].
A „unge capul” și a „spăla fața” înseamnă, simbolic, a păstra bucuria întâlnirii cu Dumnezeu în cămara tainică a inimii. Creștinul care postește trebuie să emane lumină, nu reproș sau mândrie ascunsă sub masca oboselii.
Comoara Inimii: Unde ne este „Metanoia”?
Finalul pericopei evanghelice ne vorbește despre investiția noastră existențială: „Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră”.
În duminica dinaintea Postului, suntem invitați la o μετάνοια (metanoia). Deși tradus adesea prin „pocăință”, sensul original din limba greacă înseamnă „schimbarea minții” sau „reorientarea întregii ființe”. Metanoia nu este doar plânsul pentru trecut, ci direcționarea inimii către viitorul veșnic.
Comorile pământești — averile, imaginea socială, succesul efemer — sunt supuse „moliei și ruginii”. Ele sunt exterioare omului. Comoara cerescă este harul Duhului Sfânt acumulat prin fapte bune, rugăciune și participarea la Sfintele Taine.
Sfântul Isaac Sirul descrie minunat această focalizare a inimii:
„Sârguiește-te să intri în cămara ta cea dinăuntru și vei vedea cămara cerească; căci una este aceasta și aceeași și prin aceeași intrare le vei vedea pe amândouă. Scara Împărăției este înlăuntrul tău, ascunsă în sufletul tău” [3].
Structura Postului: Cele trei trepte ale urcușului
Pentru a parcurge acest drum de 40 de zile cu folos duhovnicesc, trebuie să înțelegem că Postul Mare este structurat pe trei piloni, toți prezenți în textul de astăzi:
Concluzie: Un nou început la poarta Edenului
Duminica Izgonirii lui Adam este duminica plânsului prefăcut în speranță. Adam șade în fața porților închise, dar Hristos — Noul Adam — vine să ne deschidă o altă cale: Crucea și Învierea.
În această seară, la Vecernia Iertării, când ne vom cere iertare unii de la alții, vom face primul pas înapoi spre Rai. Nu este un drum ușor, dar este singurul care duce „Acasă”. Să intrăm în acest Post nu ca într-o perioadă de privațiuni, ci ca într-o primăvară a sufletului, curățându-ne „fața” de zgura păcatului și ațintindu-ne „inima” spre lumina Învierii.
Să avem un post cu folos duhovnicesc, sub acoperământul harului divin!
Note și Referințe:
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XIX, traducere de Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București.
[2] Sfântul Vasile cel Mare, Despre Post, Omilia I, în vol. „Omilii și cuvântări”, col. Părinți și Scriitori Bisericești (PSB), vol. 17.
[3] Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Cuvântul II, în vol. „Filocalia”, vol. X, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae.