Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie) marchează o treaptă esențială în istoria mântuirii noastre, fiind o sărbătoare a bucuriei și a plinătății. Ea prevestește venirea în lume a celei care avea să devină Puntea dintre Cer și pământ, chivotul viu al lui Dumnezeu. Și totuși, în această zi, Biserica a rânduit să se citească o Evanghelie care, la prima vedere, pare să nu aibă nicio legătură cu Maica Domnului, Evanghelia Martei și a Mariei. De ce? De ce un text despre două surori, slujire și ascultare, la o sărbătoare a nașterii? Răspunsul stă în adâncimea duhovnicească a textului, care ne dezvăluie chipul autentic al Maicii Domnului, nu doar ca mamă trupească, ci mai ales ca model al ascultării desăvârșite.
Marta și Maria: Două căi, o singură iubire
Evanghelia ne așează în fața unei scene familiare: Iisus este primit în casa a două surori, Marta și Maria. Fiecare Îl iubește și Îl cinstește în felul ei. Marta, preocupată de cele gospodărești, se agită pentru a-I pregăti un ospăț bogat. Ea este un simbol al lucrării active, al faptei bune, al grijii și al ospitalității. Gestul ei este, fără îndoială, plin de iubire. Însă, cuprinsă de „griji multe”, ea se apropie de Mântuitorul și se plânge de sora ei.
Maria, în schimb, alege o altă cale: ea stă la picioarele lui Iisus și ascultă cuvântul Său. Maria este un simbol al lucrării contemplative, al rugăciunii, al ascultării și al dedicării totale. Pentru ea, a fi alături de Hristos și a-L asculta era lucrul cel mai important, mai presus de orice slujire materială.
Mântuitorul nu o condamnă pe Marta pentru slujirea ei, ci o atenționează asupra excesului: „Marto, Marto, te silești și te îngrijești de multe; dar un singur lucru trebuiește.” Aceste cuvinte ne arată că slujirea fără rugăciune devine o povară, un zbucium, o sursă de neliniște. Viața duhovnicească autentică necesită un echilibru între lucrare și rugăciune, între a face și a fi. Nu putem trăi doar prin fapte, fără a ne hrăni sufletul prin Cuvântul lui Dumnezeu, la fel cum rugăciunea fără fapte nu are sens.
Marea Fericire a Maicii Domnului: Dincolo de pântece și sân
Evanghelia continuă cu o altă scenă, care face legătura directă cu sărbătoarea de astăzi. O femeie din mulțime, copleșită de mesajul Mântuitorului, exclamă: „fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt.” Aceasta este o expresie a cinstirii trupești, a admirației pentru Maica Domnului, purtătoarea de Dumnezeu.
Răspunsul Mântuitorului este, din nou, plin de înțelepciune: „aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el.” Aceste cuvinte nu o contrazic pe femeie, ci completează sensul adevăratei fericiri a Maicii Domnului. Mântuitorul arată că fericirea supremă a Maicii Sale nu stă doar în faptul că L-a născut trupește, ci, mai presus de orice, în faptul că a fost prima ascultătoare și împlinitoare a Cuvântului divin. Ea este „fericita” prin excelență, pentru că a avut o ascultare desăvârșită.
Sfinții Părinți au subliniat acest aspect esențial. Sfântul Augustin spunea că “Mai fericită a fost Maria pentru că a purtat pe Hristos în inimă decât pentru că L-a purtat în pântece.” [1] Acest cuvânt arată că maternitatea trupească a Maicii Domnului este o consecință a maternității sale duhovnicești, o rodire a ascultării ei de Cuvântul divin. La fel, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că ascultarea Cuvântului este un act vital. În Omiliile sale, el arată că ascultarea și împlinirea cuvântului divin sunt condiții fundamentale pentru a deveni casă a lui Dumnezeu: “Căci nu este de ajuns doar a asculta, ci e nevoie de împlinirea celor spuse, căci așa se zidește casa, nu prin a auzi, ci prin a pune în practică.” [2] Maica Domnului este, așadar, un model de împlinire a acestor cuvinte.
Concluzie: Nașterea Maicii Domnului, o sărbătoare a ascultării
Evanghelia de astăzi ne dă cheia de înțelegere a Sărbătorii Nașterii Maicii Domnului. Nașterea ei este, de fapt, o sărbătoare a ascultării desăvârșite. Prin rugăciunea sfinților Ioachim și Ana, și prin credința, smerenia și ascultarea ei, Dumnezeu a putut să Se pogoare în lume. Ea este Noul Adam, cea prin care neamul omenesc a răspuns cu un „da” deplin chemării divine.
Astfel, o cinstim pe Maica Domnului nu doar ca pe cea care L-a purtat pe Hristos în pântece, ci ca pe cea care a purtat Cuvântul în inima ei, ca pe cea care, asemenea Mariei, și-a ales „partea cea bună, care nu se va lua de la ea.” Să-i urmăm exemplul, căutând și noi, în tumultul grijilor zilnice, să ne oprim, să ne așezăm la picioarele lui Hristos și să ascultăm Cuvântul Său.
Note de subsol:
[1] Sfântul Augustin, Despre sfințenia fecioriei.
[2] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan.