Introducere: O sărbătoare a ascultării la cumpăna dintre ani
În prima zi a anului civil, când lumea întreagă se află sub semnul noilor începuturi și al urărilor de prosperitate, Biserica Ortodoxă ne cheamă la o profundă reflecție duhovnicească. Prăznuim astăzi „Tăierea împrejur cea după trup a Domnului”, un eveniment care, deși petrecut în tăcerea primelor zile de după Naștere, poartă în sine cheia înțelegerii întregii misiuni a Mântuitorului.
La opt zile după ce S-a născut în peștera Betleemului, Cel care a dat Legea pe muntele Sinai Se supune El însuși Legii. Nu este doar o formalitate ritualică a vechiului popor ales, ci este prima vărsare de sânge a Pruncului Iisus pentru noi. Este momentul în care Dumnezeu-Omul primește numele de Iisus, pecetluind astfel începutul mântuirii noastre prin smerenie și ascultare desăvârșită.
I. Smerenia Legiuitorului: De ce S-a tăiat împrejur Cel fără de păcat?
Tăierea împrejur era, în Vechiul Testament, semnul legământului dintre Dumnezeu și poporul ales, o dovadă a apartenenței și a curăției. Hristos, fiind Fiul lui Dumnezeu și Unul fără de păcat, nu avea nevoie de această curățire ritualică. Cu toate acestea, El alege să o împlinească.
Motivul este unul profund duhovnicesc: Hristos vine să plinească Legea, nu să o strice, și să demonstreze realitatea trupului Său. Prin acest act, El ne arată că S-a făcut om cu adevărat, asumându-Și biologia și tradiția neamului omenesc. Sfântul Chiril al Alexandriei ne explică acest paradox al divinității care Se supune rânduielii:
„Hristos S-a tăiat împrejur ca să pună capăt tăierii împrejur, căci după ce a venit Adevărul, umbra trebuia să dispară. S-a supus Legii pentru a-i elibera pe cei ce erau sub Lege.”¹
Această supunere ne învață pe noi, creștinii de astăzi, că ordinea și ascultarea față de rânduielile Bisericii nu sunt poveri, ci trepte ale libertății în Duh.
II. Numele Iisus: Puterea mântuitoare a Cuvântului
Tot în această a opta zi, conform Evangheliei lui Luca (2, 21), Pruncul primește numele de Iisus, nume vestit de Arhanghelul Gavriil încă de la Bunavestire. În limba ebraică, Iisus (Yeshua) înseamnă „Dumnezeu mântuiește”.
Purtarea acestui nume este de o importanță capitală pentru viața noastră duhovnicească. Numele Domnului nu este doar o denumire, ci o prezență plină de putere. Prin invocarea numelui Său, sfinții au săvârșit minuni și au dobândit pacea inimii. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază măreția acestui nume:
„Numele lui Iisus este mângâiere pentru suflet, hrană pentru minte și bucurie pentru inimă. Când rostești acest nume, cerul se bucură, pământul se veselește și demonii se cutremură, căci în acest nume stă toată nădejdea mântuirii noastre.”²
III. Pelerinajul la Templu: Pruncul care „creștea și Se întărea cu duhul”
A doua parte a Evangheliei de astăzi ne poartă cu doisprezece ani mai târziu, la Ierusalim. Vedem o familie unită, care respectă sărbătoarea Paștilor, oferindu-ne un model de viață creștină pentru toate categoriile de vârstă. Rămânerea Copilului Iisus în Templu nu este un act de răzvrătire față de părinți, ci o revelare a identității Sale: „În cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu”.
Această etapă a vieții Domnului ne arată că sporirea exterioară (vârsta) trebuie să fie însoțită de o sporire interioară, duhovnicească. Întâlnirea Sa cu învățătorii Legii este icoana dialogului dintre Înțelepciunea divină și căutarea umană. El îi ascultă și îi întreabă, învățându-ne pe noi valoarea dialogului smerit în procesul cunoașterii lui Dumnezeu.
IV. Tăierea împrejur a inimii: Mesajul pentru omul contemporan
Dacă tăierea împrejur cea după trup a încetat odată cu venirea harului, ea a fost înlocuită în creștinism cu o lucrare mult mai fină: tăierea împrejur a inimii. Sfântul Apostol Pavel ne spune că adevărata tăiere împrejur este cea „în duh, nu în literă”.
În lumea de astăzi, plină de zgomot și ispite senzoriale, această sărbătoare ne cheamă la „tăierea” gândurilor rele, a poftelor egoiste și a mândriei. A tăia împrejur inima înseamnă a face loc lui Dumnezeu să se sălășluiască în noi. Sfântul Macarie Egipteanul descrie această transformare lăuntrică:
„Creștinul trebuie să taie împrejur nu trupul, ci inima, prin lucrarea Duhului Sfânt, înlăturând de la sine învelișul păcatului și al întunericului, pentru ca lumina lui Hristos să strălucească în tot omul cel lăuntric.”³
Concluzie: Un an nou sub semnul numelui Iisus
Sărbătoarea de astăzi ne oferă cel mai frumos început de an posibil. Ea ne învață că mântuirea începe cu smerenia și se desăvârșește prin ascultare. În timp ce lumea se concentrează pe rezoluții exterioare – dietă, carieră sau bunuri materiale – Biserica ne propune o rezoluție duhovnicească: să purtăm numele lui Iisus în inimile noastre în fiecare zi a acestui nou an.
Fie ca exemplul Sfintei Familii și sporirea Pruncului Iisus „cu înțelepciunea și cu harul” să fie călăuza noastră. Să ne străduim ca în anul ce vine să tăiem din viața noastră tot ceea ce ne desparte de iubirea lui Dumnezeu, transformând fiecare clipă într-o liturghie a recunoștinței.
Îndemn la acțiune: Începeți acest an rostind mai des „Rugăciunea lui Iisus” (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul). Este cel mai sigur mod de a pune pecetea numelui Său peste toate zilele vieții noastre.
Note de subsol
¹ Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Luca, Omilia III, traducere de Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991.
² Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia III, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 23, București, 1994.
³ Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii duhovnicești, Omilia V, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 34, București, 1992.