În inima tradiției ortodoxe, fiecare Duminică după Rusalii desfășoară înaintea ochilor noștri duhovnicești o filă vie din Evanghelia Mântuitorului Hristos, o oglindă în care ne putem vedea propria stare și calea spre mântuire. În Duminica a 23-a, Biserica ne așază înainte o scenă cutremurătoare, dar plină de nădejde: Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor (Luca 8, 26-39). Este o poveste despre prăbușirea omului sub jugul patimilor și despre puterea absolută a lui Hristos de a restaura ființa la chipul ei cel dintâi.
Cine dintre noi nu s-a simțit, măcar o dată, rob al unei „legiuni” de gânduri necurate, de obișnuințe dăunătoare sau de frici paralizante? Așadar, această Evanghelie nu este doar o relatare istorică, ci o icoană a fiecărui suflet care alege să se întâlnească cu Hristos pe „țărmul” propriei sale vieți.
⚓️ Trecerea tainică în ținutul neamurilor – contextul evangheliei
Mântuitorul Iisus Hristos, după ce potolise furtuna pe Marea Galileii (un simbol al stăpânirii Sale asupra naturii și a haosului), ajunge în ținutul Gherghesenilor (sau Gadarenilor), un teritoriu majoritar locuit de neamuri, adică de non-iudei. Este o trecere simbolică din spațiul Legii în cel al tuturor popoarelor, prefigurând universalitatea noii propovăduiri.
Imediat ce iese din corabie, Hristos nu este întâmpinat de mulțimi pioase, ci de drama cea mai profundă a rătăcirii umane: un bărbat care „avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte”. Acesta este un portret tulburător al omului care și-a pierdut:
- Haina (demnitatea): Simbolul hainei luminoase a Botezului, a chipului lui Dumnezeu, a bunului-simț social și al acoperământului dumnezeiesc.
- Casa (inima): Sediul firesc al omului, simbolizând interioritatea, mintea (văzută ca un lăcaș al rugăciunii) și locul comuniunii.
- Mormintele (moartea): Locul unde nu mai este viață, ci o moarte duhovnicească, o legătură cu întunericul și cu necurăția.
Omul era sfâșiat, legat în lanțuri care nu-l puteau ține – arătând că forța întunericului depășește orice mijloc omenesc de control sau de reținere. Demonul îl ducea în pustie, într-o singurătate disperată.
⛓️ Robia lăuntrică și strigătul demonizatului – simbolistica stării de păcat
Drama demonizatului este o proiecție a patologiei duhovnicești a omului stăpânit de patimi. În loc să trăiască în lumină și comunitate, el zace în morminte (patimile trecutului, viciile care ucid sufletul) și este mânat în pustie (izolarea, deznădejdea).
Cel mai important detaliu este numele pe care îl dă: „Legiune”, pentru că „demoni mulți intraseră în el”. O legiune romană număra mii de soldați. Prin aceasta, Evanghelistul nu descrie doar un caz clinic, ci arată forța copleșitoare și multitudinea de păcate care pot stăpâni sufletul. Demonii înșiși mărturisesc dumnezeirea lui Hristos, strigând: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!”
Această mărturie forțată a puterilor întunericului, venind prin gura omului chinuit, arată o taină adâncă: diavolii, oricât de puternici ar părea, Îl cunosc pe Hristos și se tem de puterea Lui. Starea de robie este o pierdere totală a identității, iar eliberarea nu poate veni decât de la o putere superioară, de la Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind frica demonilor și întrebarea lor: „Ce ai cu mine, Iisuse?” arată că răul nu poate sta alături de Bine, iar acea întrebare este, de fapt, o rugăminte mascată de a fi lăsați în pace: „Acestea sunt cuvinte de o extremă disperare. Ei Îl recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu, dar nu de bună voie. Ei se tem că suferința lor se apropie, căci Hristos nu le permite să existe în preajma sfințeniei Sale. Ei nu se tem de El ca om, ci ca de Fiul lui Dumnezeu, Care are puterea de a-i trimite în adânc.” (Omilii la Evanghelia lui Matei, în context similar).
✝️ Hristos, Eliberatorul desăvârșit – puterea numelui și a poruncii
Mântuitorul le permite demonilor să intre în turma de porci aflată pe munte, iar turma, cuprinsă de furie, se aruncă în lac și se îneacă. De ce porci? În primul rând, porcul era un animal necurat conform Legii mozaice. Într-un sens mai larg, porcii simbolizează patima materialistă, atașamentul lipsit de măsură față de bunurile pământești, lăcomia și lipsa de cumpătare.
Hristos sacrifică o valoare materială – porcii (economia locală, bogăția) – pentru a salva o valoare incomparabil mai mare – un suflet de om. Acest gest ilustrează clar ierarhia dumnezeiască a valorilor: un om valorează infinit mai mult decât orice avere lumească. Demonii, odată intrați în porci, arată că nu pot trăi în libertate, ci caută robia, iar finalul lor este întotdeauna prăbușirea în adâncul întunericului (lacul).
Sfântul Vasile cel Mare, a cărui lucrare se leagă direct de combaterea duhurilor necurate, explică faptul că puterea lor este limitată și depinde de îngăduința divină: „Diavolul nu poate porunci peste trupul sau sufletul omului decât dacă i se dă voie de sus, din pricina păcatelor omului. Iar când Mântuitorul a poruncit demonilor să iasă, ei s-au rugat să intre în porci, arătând prin aceasta că nu au nicio putere asupra niciunui lucru fără de îngăduință. Această îngăduință a arătat celor necredincioși de câtă osândă au scăpat, fiind scoși de sub stăpânirea unor stăpâni atât de cruzi.” (Din scrierile ascetice și omiletice).
💡 Înțelepciunea lumii și frica de Adevăr – reacția Gherghesenilor
Ce urmează după eliberarea omului este poate cel mai trist moment al Evangheliei. Locuitorii, văzând pe omul vindecat „îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus” (simbolul uceniciei și al reîntoarcerii la firesc), se „înspăimântă” și Îl roagă pe Hristos să plece din ținutul lor.
Frica lor nu era una sfântă, ci una lumească. Ei se temeau de puterea lui Hristos, o putere care le amenința interesele economice (pierderea porcilor) și confortul mental. Le-a fost mai ușor să accepte nebunia și chinul unui om, atâta timp cât nu le afectau buzunarele, decât să primească prezența lui Dumnezeu care aducea lumină, dar cerea și o schimbare radicală a priorităților. Este drama omului modern care preferă o „boală” cunoscută și profitabilă (patima, egoismul, materialismul) în locul „vindecării” care implică jertfă, renunțare și asceză duhovnicească.
Sfântul Chiril al Alexandriei, referindu-se la pierderea materială, subliniază: „Mântuitorul a îngăduit pierderea turmei de porci ca să arate celor din cetate că demonii ar fi putut să-i piardă și pe ei, dar El, Fiul lui Dumnezeu, i-a oprit. Astfel, El a pus în balanță salvarea unui suflet nemuritor cu paguba lucrurilor pieritoare, oferind o lecție de neprețuit despre adevărata bogăție. Oamenii se tem mai mult de paguba banilor decât de pierderea mântuirii lor.” (Comentariu la Evanghelia după Luca).
🗣️ De la „Legiune” la Apostolat – misiunea celui vindecat
Mântuitorul Se supune, intră în corabie și pleacă, respectând libertatea lor de a-L respinge. Dar există un amănunt plin de har: omul vindecat Îl ruga pe Iisus să rămână cu El. Sufletul eliberat dorea să nu se mai despartă de Eliberatorul său.
Iisus însă îi dă un altfel de apostolat, zicând: „Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu.” (Luca 8, 39).
Acest îndemn este o lecție de misiune duhovnicească pentru fiecare creștin:
- „Întoarce-te la casa ta”: Sfințește-ți viața de zi cu zi! Mântuirea nu înseamnă evadare, ci transformarea mediului propriu (familie, loc de muncă, comunitate).
- „Spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu”: Mărturia personală este cea mai puternică predică. Nu vorbe mari, ci relatarea sinceră, din inimă, a lucrării lui Dumnezeu în viața ta.
Și Evanghelia se încheie cu biruința: „Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.” (Luca 8, 39). Fostul demonizat, fostul prieten al mormintelor, devine primul misionar al lui Hristos în ținutul neamurilor. Mărturia lui este cu atât mai puternică, cu cât vine dintr-o experiență de moarte și înviere duhovnicească.
🙏 Concluzie: Smerenia, haina mântuirii
Evanghelia din Duminica a 23-a după Rusalii ne cheamă pe toți la o cercetare adâncă a propriei noastre „Legiuni”. Suntem noi oare, asemenea Gherghesenilor, dispuși să renunțăm la porcii noștri (atașamentele materiale, patimile comode) pentru a face loc lui Hristos în cetatea inimii noastre? Sau ne temem de El pentru că ne tulbură liniștea și ne cere o schimbare?
Hristos, în infinita Sa iubire, nu ne forțează. El purifică „casa” sufletului și ne restituie „mintea întreagă” (răspunderea, rațiunea luminată). Haina pe care ne-o oferă nu este doar cea a decenței, ci este Haina Smereniei și a harului.
Așadar, să luăm aminte la cuvântul Mântuitorului și să facem din propria noastră viață o neîncetată mărturie. Să ne întoarcem la „casa” noastră duhovnicească, la rugăciune și la nevoință, și să vestim celor din jur, prin faptele noastre, cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu, Cel Ce este Unicul Eliberator de sub orice robie a întunericului.